Economie Generală și Comunicare Economică


Economie Generală și Comunicare Economică
  • Domeniul:
    Economie
  • Specializarea:
    Economie Generală și Comunicare Economică (EGCE)
  • Forma de învățământ:
    zi
  • Forma de finalizare:
    licență universitară
  • Titlul acordat:
    Licențiat în Științe Economice

Prezentarea specializării

Specializarea E.G.C.E. se distinge dintre toate specializările facultăţii ca fiind singura de economics (toate celelalte fiind axate îndeosebi pe latura de business): adică pregătirea studenților este orientată în primul rând pe cunoașterea economică cu arie largă și oferă cultura de specialitate (economică) cea mai profundă (și nu doar pe anumite abilități specifice unui domeniu strict specializat de business).

Această abordare mai cuprinzătoare prezintă avantajul de a crea fundamentul pentru asimilarea temeinică de cunoștințe aplicative la nivel micro şi macroeconomic privind economia românească în context european şi internaţional.

Competenţele profesionale, dar şi cele transversale pe care le furnizează acest program de licenţă sunt obţinute atât în cadrul activităţilor didactice specifice, cât şi prin implicarea studenţilor în activități/proiecte extracurriculare, precum:

  • stagii de internship la partenerii FEAA din mediul de afaceri (firme multinaţionale, bănci, etc) şi la instituţiile publice (Direcţia de Statistică, Agenţiile de Dezvoltare Regională, primării, prefecturi);
  • stagii de practică în Studioul Multimedia din facultate (sala D12);
  • stagii de practică pedagogică în instituţiile de învăţământ preuniversitar;
  • stagii în străinătate în cadrul programului ERASMUS;
  • acţiuni de voluntariat FEAA; activităţi în cadrul Clubului de Economie.

La finalizarea programului de studiu EGCE, absolventul va putea analiza, interpreta şi evalua critic-constructiv măsurile, programele şi politicile pentru entităţi economice de diferite niveluri (întreprindere, unitate administrativ-teritorială, economie națională, euro-regiune, Comunitate economică europeană), precum şi pentru instituţii de învăţământ.

Astfel, absolventul specializării ECONOMIE GENERALĂ ŞI COMUNICARE ECONOMICĂ:

  • - poate îndeplini funcţia de
    • Economist,
    • Consultant/Analist pe probleme microeconomice, precum şi macroeconomice,
    • Consilier la diferite niveluri de decizie,
    • Cadru didactic pentru discipline economice (nivel preuniversitar şi universitar);
  • - poate construi şi evalua metode şi indicatori pentru fundamentarea proiectelor de cercetare aplicată, inclusiv proiecte europene, prin realizarea de analize economice complexe, îndeplinind cu succes funcţia de
    • Cercetător economist,
    • Consultant în managementul proiectelor economice
    • Asistent economist în Economie generală şi Economie europeană;
  • - va deţine abilităţi didactice, de predare şi comunicare, utile pentru învăţământ, pentru compartimentele de resurse umane etc., graţie unei capacităţi sporite de comunicare şi de colaborare interdisciplinară cu diverşi specialişti, precum şi a orizontului mai larg oferit de cunoştinţele de Economie Generală
    • Consilier în administraţie publică;
    • Funcţionar economic;
    • Realizator emisiuni radio-TV;
    • Redactor;
    • Secretar redacție (studii superioare);
    • Redactor/ prezentator de televiziune; ,etc.

Planuri de învățământ

Fișe discipline