
Contabilitate, control și guvernanță
Contabilitate, control și guvernanță
-
LimbaRomână
-
DomeniulContabilitate
-
Forma de învățământ2 ani / cu frecvență
-
Nivelul academicStudii de masterat / ISCED 7
-
Denumirea calificăriiSpecialist în contabilitate, control și guvernanță
Prezentarea programului
Obiectivul general al programului de studii universitare de masterat Contabilitate, control și guvernanță constă în asigurarea pregătirii necesare obținerii cunoștințelor și aptitudinilor pentru atingerea unui nivel de cunoaștere în domeniul contabilității, controlului și guvernanței corporative adecvat, pentru ca absolvenții să poată comunica, realiza și gestiona activitățile specifice din poziția de angajați ai unor companii multinaționale.
- problematizarea și rezolvarea pe baza raționamentului profesional a reflectării și prezentării efectului diferitelor operațiuni și tranzacții în contabilitate, în conformitate cu referențialul național și internațional;
- rezolvarea unor studii de caz complexe referitoare la aplicarea standardelor internaționale de raportare financiară;
- identificarea principiilor de etică și guvernanță corporativă aplicabile unei situații, analiza acesteia și propunerea de îmbunătățiri, precum și explicarea rolului auditului financiar în cadrul sistemelor de guvernanță;
- elaborarea unui studiu a performanțelor și riscurilor pentru o entitate reprezentativă;
- analiza unui set de politici de raportare contabilă și fiscală și propunerea de soluții și îmbunătățiri;
- realizarea unui eseu privind profesia contabilă și principiile de etică și conduită profesională;
- elaborarea unui chestionar privind responsabilitatea socială corporativă.
De ce CCG?
📈 Raportare financiară și standarde internaționale
Aprofundează standardele internaționale de raportare financiară și aplicarea acestora în contexte complexe de business.
🛡️ Audit, control și guvernanță corporativă
Dezvoltă competențe în audit financiar, control organizațional, managementul riscurilor și guvernanță corporativă.
💼 Politici contabile și fiscalitate
Învață să elaborezi și să analizezi politici contabile și fiscale, utilizând instrumente moderne și soluții digitale.
Discipline studiate
⭐ Acestea sunt doar câteva dintre disciplinele pe care le vei studia în cadrul programului de masterat. Planul de învățământ include și alte cursuri concepute pentru a-ți dezvolta competențele specifice domeniului.
-
Deontologie și responsabilitate socială
-
Standarde internaționale privind raportarea financiară
-
Guvernanță corporativă
-
Controlul și evaluarea performanțelor
-
Situații financiare consolidate
-
Fuziunea, divizarea și lichidarea entităților economice
-
Procedură fiscală
-
Fiscalitatea în corporații
-
Sisteme informatice integrate (SAP)
-
Convențiile de evitare a dublei impuneri
După absolvire 💼
Controlor de gestiune
Analist financiar
Auditor intern în sectorul public
Revizor contabil

Fă următorul pas în cariera ta
Alege un program de masterat care îți oferă competențele de care ai nevoie pentru a răspunde cerințelor angajatorilor și pentru a evolua în carieră.
Mai multe programe
- Administrarea afacerilor în turism și industria ospitalității
- Administrarea organizațiilor de afaceri
- Audit financiar-contabil
- Auditul și managementul financiar al fondurilor europene
- Contabilitate și audit în instituțiile publice
- Contabilitate, control și guvernanță
- Diagnostic, evaluare și consultanță în afaceri
- Expertiză contabilă și evaluarea afacerilor
- Finanțe pentru business, bănci și investiții
- Global Entrepreneurship, Economics and Management
- Guvernanță organizațională și consultanță fiscală
- Le management des affaires en contexte européen
- Management of business organizations
- Management și integrare europeană
- Managementul resurselor umane
- Managementul strategic al organizațiilor. Dezvoltarea spațiului de afaceri
- Marketing și managementul vânzărilor
- Marketing strategic și marketing digital
- Master in Sustainable Finance
- MBA româno-britanic
- MBA romano-britanic - eng
- Publicitate și promovarea vânzărilor
- Sisteme informaționale pentru afaceri
- Studii europene și economia integrării